Chitaristul trupei Texas a suferit o hemoragie cerebrală

Chitaristul trupei Texas a suferit o hemoragie cerebrală
Alistair McErlaine, chitaristul trupei Texas, a fost internat în spital și se află în stare critică după ce a suferit o hemoragie cerebrală, informează New Musical Express.
Publicat: 16/02/2012, 08:52
Actualizat: 27/02/2012, 11:58

Alistair McErlaine, chitaristul trupei Texas, afost internat în spital și se află în starecritică după ce a suferit o hemoragie cerebrală,informează New Musical Express.

Sharleen Spiteri, solista trupei, a declarat că toți membriiformației se află „în stare de șoc”. „În aceste momente mă gândescla Ally și la familia sa. Gândurile mele sunt alături de ei”, aadăugat ea. „Ca toată lumea, sper cu disperare că Ally se va facebine. E șocant. Este un prieten apropiat și toți îi dorim să sefacă bine”, a spus Spiteri.

McErlaine a fost internat marți într-un spital din Londra.

„Noi sperăm și ne rugăm ca el să-și revină. Gândurile noastre suntalături de familia sa. Ni s-a spus că următoarele ore suntcritice”, a declarat un purtător de cuvânt al trupei.

Cântărețul Edwyn Collins, care, de asemenea, a suferit o hemoragiecerebrală, în 2005, și-a oferit sprijinul.

Texas este o formație rock din Glasgow, Scoția, ale cărei baze aufost puse în 1986 de Johnny McElhone și Sharleen Spiteri. McErlaines-a alăturat trupei în 1988. El și-a pus semnătura pe o partedintre hiturile formației, precum „I Don’t Want a Lover”, „SummerSon” și „Sleep”, el fiind unul dintre muzicienii care au rafinatsound-ul trupei.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, continuă seria gafelor. A întrebat-o pe...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Frig în toată România. Nivelul incredibil la care scad temperaturile
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?